Aproape de tăceeri doar norii mi-au cântat,
Iar vântul peste gene ușor m-a mângâiat,
Pe căi necunoscute din nou m-am avântat
Cu pași domoli spre ceruri, cu vise am urcat.

Peste zări, cu greu, rare cărări am încercat,
Cu fruntea-n vânt, tăcut am îndurat,
Din praf și din căderi mai drept m-am ridicat,
Cu soarta, printre stânci, adesea m-am jucat.

Sub ceruri grele, tăcut am învățat,
De prin abrupturi, de bine m-am rugat,
În vârfuri de speranță, sufletul s-a înălțat
Și tot urcând mai sus, trecutul l-am lăsat,

Din doruri și dureri aici m-am adunat
Și tot ce n-am putut să uit, eu am iertat,
Acum, cu adevărat, minuni s-au întâmplat,
Căci tot ce n-am putut să iert, chiar am uitat.

(ascensiuni)