Dintre riduri, cu ochi blânzi,
O bunică te privește,
Fericită-i când tu râzi,
În tăcere te iubește.

Și ți-ar da din a sa fíínță,
Cu răbdare te învață
Și se-nchină cu credință,
Să te vadă mare-n viață.

Te alintă și te strânge
Pe sub părul său gălbui
Și se bucură, și plânge,
Când bunică tu îi spui.

Te strânge încet, cu dor,
Oricând tu la ea sosești
Și te mângâie ușor,
De ți-ar da orice-ți dorești.

Fie soare, fie ploaie,
Oricum tu ai vrea să-i spui,
De-i bunică sau mamaie,
În brațe la ea te pui.

Te iubește când te prinde,
Chiar de rar ea te revede,
Dorul tainic o cuprinde,
Doar și-n poză de te vede.

Numără clipe în gând,
Lângă sobă stă și tace,
Cu privirea tremurând,
A ta bunică ce face?

(bunica)