Când toamna își scutură trena,
Dorul mă poartă pe Sena,
Prin ploaie-n liniștea lunii
Număr de pe frunte anii.

Azi timpul nu vrea să fugă.
Nici iubiri să îmi aducă,
Urc încet trepte din turn,
Cu pași rari să mă adun.

Vapoare pe râu plutesc,
Tare-aș vrea să mai iubesc.
Privesc lung orașul viu,
Cu tine aș vrea să fiu.

Doi îndrăgostiți sărută
Iubirea de mult știută,
Iar pe străzile înguste
Domnișoarele-s în fuste.

Cu miresme de parfumuri
Damele cu toc și fumuri,
Cu esențe din tendințe,
Lasă-n urmă doar dorințe.

Cafenelele tăcute
Cheamă oameni să discute,
Lângă un pahar de vin,
Pâinea miroase divin.

Un pictor stă și privește
În culori el povestește.
Cu un zâmbet obosit,
Timpul pare adormit.

Prin parcuri cu bănci uzate
De prea puțini vizitate,
Doamne vechi cu câini tăcuți
Ți-ar spune povești cu prinți.

Pe mal un acordeon plânge
Trei bănuți în șapcă strânge
Muzica lui te pătrunde,
Într-un vis să te cufunde.

Seara cade ca prin gând,
Liniștea te-adoarme blând,
Printre oameni hoinăresc,
Pe Paris chiar îl iubesc!

(la Paris)