Azi merg din nou pe-același drum
Așa cum tu m-ai sfătuit,
Dar anii trec și totu-i fum,
Iar de venit, tu nu ai mai venit.

Aceeași școală, aceleași porți,
Le trec mereu cu pas grăbit,
Privesc în jur, sper să m-aștepți,
Dar tu nici azi nu ai sosit.

Pe-aceleași străzi, chiar de-i pustiu,
Pe sub copacii ce-ai sădit,
Doar ei mă văd, doar ei mă știu,
Căci tu nici astăzi n-ai venit.

Un câine mă cunoaște bine
Iese în drum din locul lui ascuns,
Îi dau mereu din a mea pâine,
Dar tu nici astăzi n-ai ajuns.

O fată mă invită-n grabă
Să merg cu ea pe un alt drum,
Îi spun că am o altă treabă,
Dar de sosit, tu nicidecum.

Pe jos o scrisoare am găsit
Cu mâini ce tremură deschid,
Numele tău nu-i de citit,
Iar de venit, tot n-ai venit.

Niște copii pe drum tot râd,
Ei știu că singur am crescut,
Privesc în urmă, parcă te-aud
Dar tu nici astăzi n-ai apărut.

Și-așa trecut-au anii mulți,
Pe-același drum am rătăcit
Tot sper în gând, să mă asculți,
Tu nicidecum, că n-ai venit.

Deacum mă uit doar înainte,
Cu dorul strâns adânc în piept,
Nu-l pot rosti iar în cuvinte,
Pe drumul meu, eu te aștept.

Nici azi, pe cărarea repetată
Nu înțeleg cu ce-am greșit,
De n-am cui să îi spun “tată”,
Iar de venit, tu n-ai venit ...

(pe-același drum)