Când ești mic înveți cu spor
Primii pași spre viitor,
Vin povestitori a-ți spune
Basme cu zmei și cu zâne,
Cu mirese și cu prinți,
Cu minuni, alaiuri, nunți,
Cu frumoase sânziene,
Cu cosițe aeriene
Și bravi cavaleri călare
Care merg până la soare.

Apoi, după ceva timp,
Te trezești în contratimp,
Să-nțelegi nu mai concepi
Când cosițele-s cu țepi,
Când frumoasele-s urâte,
Sau acre și posomorâte,
Când veșmintele cu aștrii
Sunt de fapt din blugi albaștri
Și când calul nu mănâncă
Jar și nici bucăți de stâncă.

Oare de ce nu există
Zânele de prin revistă?
Și de ce s-au inventat
Feți-frumoși cu cap pătrat?
De ce-i omul prefăcut
Încă de când s-a născut?
Trebuie să dau de veste,
În viață nu-i ca-n poveste,
Chiar de-i greu, singur găsești
Adevârul cât trăiești.

(veste)